miercuri, 28 iunie 2023

"Astronoman", tabara Leisure Garden la Arieseni

Luni, 26.06.2023, am fost invitat la Arieșeni, județul Alba, într-o tabără organizată de Leisure Garden Arad, pentru a ține un workshop de astronomie.

După-amiază târziu, ne-am strâns în sufrageria vilei unde a avut loc tabăra, iar după cină, într-o atmosferă foarte prietenoasă, ca în familie, am început o "Călătorie prin Univers", urmând cursul unei prezentări PowerPoint, unde despre fiecare slide, am povestit și răspuns întrebărilor. 







Am rămas surprins încă din primele clipe de interesul arătat de copii. A plouat cu întrebări, una mai bună ca cealaltă, iar întrebările au fost puse cu entuziasm și o sete de cunoaștere ieșită din comun. Am povestit mai mult de o oră despre stele, sistemul solar, stele îndepărtate, găuri negre, galaxii, am luat în mână meteoriți, bucăți de rocă provenite de pe planeta Marte și de pe Lună, și am tot răspuns la întrebările care păreau că nu se mai termină. Între timp s-a întunecat, așa că de la teorie am trecut la practică. Ne-am îmbrăcat bine și am ieșit în curte unde era deja pregătit telescopul dobsonian, gata să ne arate frumusețile cerului înstelat.

Primul obiect observat a fost Luna, aflată în fază de semi-Lună (iluminat 50%), cu umbre, cratere și relief variat și spectaculos. Am povestit puțin despre fazele lunii, le-am explicat micilor curioși de ce avem lună nouă, semi-Lună sau lună plină.

Luna captată prin ocular cu un telefon mobil



După aceea, am trecut la steaua dublă optică Albireo din constelația Lebăda, unde am observat contrastul între cele două stele componente. Copiii au observat componenta de culoare portocalie și cea albastră, aflând că într-adevăr, stelele nu sunt doar niște puncte albe pe cer.







Perechea de stele Alcor Mizar din constelația Ursa Mare (Carul Mare), pe care unii au văzut-o ca stea dublă și cu ochiul liber, dar prin telescop am observat că acolo sunt de fapt 4 steluțe.

Ne-am uitat și marele roi sferic M13 din constelația Hercule, ce conține aproximativ 550.000 de stele.

Succesul fiecărei tabere este roiul deschis NGC457 din constelația Cassiopeia, căruia i-am dat noi numele de Stick-Man-Cluster, fiind de fapt cunoscut sub numele de Dragonfly Cluster, E.T. Cluster, Owl Cluster, Kachina Doll Cluster sau Phi Cassiopeiae Cluster.

Am mai observat roiul deschis M11 din constelația Scutul, roiul dublu din constelația Perseu și am văzut multitudinea de stele care apar în câmpul vizual al telescopului, în zonele de pe cer unde cu ochiul liber nu se vede nici măcar o steluță.

Am încheiat cu observarea stelei "moarte" Ring Nebula, Messier 57, din constelația Lira, vizibilă sub forma unui inel gri. Acesta este de fapt o stea ajunsă în etapa finală a evoluției sale și își aruncă învelișul extern în spațiu.

Între timp, am învățat câteva constelații, le-am arătat câteva stele mai cunoscute, dar am și învățat să determinăm nordul geografic cu ajutorul Carului Mare și a stelei polare.




Cred că cel mai frumos moment al taberei a fost reprezentat de un dialog între câțiva copii, așa, spre finalul observațiilor:

"Și eu vreau să fiu astronoman... astronowoman sau cum se spune... hai să întrebăm... Domnu'!?", cum se spune la ceea ce faceți dumneavoastră? Astronomie, le spun, cu încă câteva explicații despre știință... la care copiii îmi spun cu o sinceritate și un entuziasm demn de invidiat... "Și noi vrem să fim astronomi".....

miercuri, 14 iunie 2023

Observatii Tarnova. Ziua norocoasa de 13 iunie

Dupa nici nu stiu cate zile de vreme noroasa, ploioasa, seri cu furtuni si fulgere , senin doar in preajma perioadei cu Luna plina, prognoze meteo schimbatoare si neprecise, seara zilei de 13 iunie s-a dovedit a fi una norocoasa...cer senin, prognoza buna, Luna in faza de descrestere si un imens chef de observatii...defapt sete de observatii....

Un "selfie" cu planeta Venus



Am iesit la "observatorul natural"  de langa Tarnova-Maderat, un drum tehnic pe un camp cu o parcare intr-o depresiune. Loc ideal pentru astronomie, fiind protejat de luminile din jur. Cerul este bortle 4, pot spune inca bun, dar care pare mai luminos decat datile trecute, probabil din cauza ledurilor albe care transforma incetisor si Tarnova intr-un fel de  Las Vegas spre marea bucurie a localnicilor si spre marea dezamagire a mea. Ar fi multe de spus aici, despre poluarea luminoasa si despre efectele negative asupra sanatatii, dar ..si dar. ....Dar nu vreau bezna, nici oprirea iluminatului public..zic numai, ca 4 leduri pe un stalp, din 50 in 50 de metri pe ambele parti ale strazii este totusi exagerat....



Am ajuns pe la ora 22.00, inca pe lumina, cu Soarele apus dar un crepuscul lung tipic pentru luna Iunie. Deja se vedeau cateva stelute, Marte, Venus. Am pregatit dobsonianul de 8" si am trecut la observarea fazei lui Venus, care se afla in conjunctie cu roiul deschis M44. Imaginea a fost de o frumusete rara, cum se vedea planeta langa roi, in ocularul Lacerta premium flat field de 25mm.
Am continuat cu cateva stele duble cum ar fi:
- Epsilon Lyra, Zeta Lyra, Beta Lyra, Albireo, Algieba, Cor Caroli, Castor, Beta Sco, Polaris, Rho Oph, Alcor-Mizar 
Cum se intuneca, am trecut si la cateva obiecte DSO mai luminoase:
-M13,M57,M27,M56,M92,M3,M4, M65, M66, M80, M10, M12,M5 si devenea tot mai intuneric...

Pe pagina MCSE (Asociatia astronomica maghiara) am citit un articol despre un sistem de 7 stele din constelatia Boarul, HJ548, asa ca am decis sa caut si eu sistemul. Vizual am reusit sa vad  F E D C B si A

sistemul de stele HJ548

Dupa lasarea intunericului, la ora 23:30, am incercat sa observ supernova din galaxia M101, dar din cauza ca nu m-am pregatit suficient, am identificat supernova gresit, confundand-o cu  stea de mag 11  Invatatura de minte, la o sesiune de observatii te duci pregatit :)

Au urmat obiectele mai luminoase si mai spectaculoase cum ar fi galaxiile M51, M101, M109, NGC3953, M108, M81,M82,NGC3077, nebuloasele planetare M27 si M97, ramasita de supernova VEIL nebula vizibil extraordinar de frumos in ocularul LPFF de 25mm cu filtru UHC, splendida nebuloasa America de Nord tot cu filtru UHC, dupa care am trecut la clasica tura din Sagetator,Scorpionul, Scutul si Ophiocus M9,M19 , M62, M6,M7, M22,M28MN8,M20,M21,M23,M24,M25,M16,M17,M18, M11,M26.

In tot acest timp si pe la sfarsitul sesiunii, am facut observatii si cu binboclul, mai ales la sfarsit, cand umezeala a oprit telescopul :)


Cand esti astronom amator, e foarte util sa ai un binoclu in masina. Binenteles, un binoclu este util in orice situatie, oricand poate fi binevenit , si ziua, dar cand calatoresti noaptea cu masina, si treci printr-o zona cu un cer negru plin de stele, e grozav sa faci o pauza, sa scoti din torpedoul masinii un mic binoclu si sa iti creezi o sesiune de observatii astronomice ad -hoc. Un binoclu poate fi un telescop grozav, mai ales cand nu ai telescop mare la indemana.

Din diversele lecturi online, am ajuns la concluzia ca am nevoie de un binoclu de tip constructiv 'Roof' care ar fi mai rezistent la conditiile vitrege din masina (umezeala, caldura, frig, scuturaturi pe drumirile noastre toate.... ) e si mai compact si imi place mie :)

Am reusit sa achizitionez de pe forumul astronomy.ro, un binoclu tip roof, marca Focus , model Nature, 8x42 (diametrul opticii 42mm, factorul de marire 8X). Mic compact, fain, bine construit (Multumesc dl. Dorin pentru tot)

Binoclul Focus Nature 8x42




Dupa "first light"-ul din timpul zilei (avioane, pasari , cladiri, hornuri si mai stiu eu ce) a venit timpul sa il incerc si in conditii de noapte, pe un cer Bortle 4, in cadrul acestei sesiunii de observatii.

Binoclul es exrem de usor de tinut in mana, avand doar aprox 600g, e mic si compact, cu imagine foarte buna.

In seara aceea, am observat urmatoarele obiecte cu ajutorul noului binoclu:

Galaxiile M51 care se vede ca un mic puf abia sesizabil , M31 mare si luminos si se zareau parca si galaxiile M81-82 dar neseparate foarte clar.
Nebuloasa planetara M27 destul de luminoasa
Roiurile sferice M4,M10,M12,M13,M92,M3,M5,M22,M28,M56,M15 nerezolvate evident, dar clar sesizabile ca sunt roiuri globulare.
Roiurile deschise M26,IC4665,Melotte 111,M11,M39,CR399,M21,M23,M24,MELOTTE 20,NGC869/884,M6,M7 , extrem de frumoase in binoclu
Roiurile deschise cu nebulozitate M8 ,M20, M17, M16

Abia astept sa continui distractia , cer senin sa fie, ceea ce nu prea se arata in ultimul timp.

marți, 28 martie 2023

7 ani sub stele



Acestea sunt primele obiecte pe care dl. Mircea Pteancu mi le-a aratat prin telescop, mai exact intr-o luneta 90x660. Dupa acele observatii, totul s-a schimbat. Am devenit captat de frumusetea celor vazute prin telescop.

Primele mele observatii le-am facut cu un binoclu TCM cu zoom 10-60x / 50 mai apoi cu un telescop TCM 76/700. Cam dupa un an de la primele observatii am procurat de pe forum, un telescop Seben 203/1000 second hand, pentru care am construit montura dobson pe care o folosesc si in ziua de azi (cu alt tub). Am inceput sa procur oculare, binocluri, alte telescoape, lunete, am vandut din ele, am mai achizitionat, dar cel mai important, am iesit la stele. In fiecare seara senina, eram la observatii. Cel mai des din curtea casei, nu mai mult de una doua ore, dar tot timpul. Multumesc sotiei si familiei care ma suporta dar ma si sustine !  Uneori am mai iesit la cer gri/negru si negru inchis :). Am inceput sa fac si observatii cu publicul si in timp am strans in jurul meu si a lui dl Pteancu o gasca faina de oameni la fel si ei pasionati si asa s-a format/reformat miezul astroclubului Galaxis cu care iesim la observatii si organizam diverse activitati si evenimente.

In toti acesti 7 ani, am observat multe, am invatat sa lucrez sistematic, dupa liste si constelatii, am invatat sa caut si sa gasesc majoritatea obiectelor accesibile telescoapelor de amatori, si am invatat cerul.  Tin si un jurnal electronic de observatii in care trec obiectul observat, data, instrumentul si detalii daca este cazul.

In 7 ani am reusit sa observ peste doua mii de obiecte prin 9302 priviri in ocular,  inlcuzind

-Intregul catalog Messier observat separat  cu telescop si binoclu
-2 maratoane Messier (2022 si 2023) ambele cu 108 obiecte observate
-Catalogul Herschell 400
-Catalogul Caldwell (obiectele observabile din emisfera noastra)
-Mai multe liste de stele duble, nebuloase planetare, diverse liste DSO de pe siteul The Astronomical League | (astroleague.org)
-Toate obiectele din atlasul pentru telescoape mici a lui Vizi Peter
-aproximativ 150 de stele duble observate cu separatie mai mica de o secunda de arc

Tot in acesti 7 ani, am organizat cu astroclubul Galaxis 117 actiuni diverse
-67 de iesiri la "Star-Party"
-36 de actiuni publice tip "Sidewalk" astronomy
-Participare in cadrul a mai multor tabere pentru copii 
-Participarea la diverse vizite la observatoare, expozitii si prezentari cu teme de astronomie


In incheiere vreau sa ii multumesc prietenului meu dl. Mircea Pteancu pentru tot sfaturi, sprijinul si rabdarea acordata  din toti acesti 7 ani.
  
Vedem ce urmeaza, planuri mari sunt, sanatate, pace si cer senin sa fie!





duminică, 26 martie 2023

Maratonul Messier 2023

Anul acesta, am decis sa fac din nou maratonul Messier. Vremea senina si prognozele relativ ok, m-au determinat sa aleg data de 18 martie pentru maraton. Am ales o locatie pe un camp din judetul Arad, langa localitatea Tirnova, cu orizont bun spre est si vest.

Telescoapele

Venus si crepusculul de seara



Instrumentele folosite, dobsonianul de 8" si binoclu Lacerta Explorer 10x50. Am insistat sa observ cat mai multe obiecte cu binoclu.

Ca harta, am folosit aplicatia Sky Safari 7 Plus pe telefon mobil, pe modul ecran rosu la acele obiecte pe care nu le-am observat recent si nu stiam exact unde se gasesc (mai ales prin Coma si Virgo)

Am inceput la ora 19.45.

Primele obiecte au mers extrem de repede, mai ales ca am tot observat si ras-observat aceste obiecte, mai ales cele recente de toamna si iarna.

La observatii au participat si colegi de la astroclubul Galaxis, Ionel Lupulesc si George Scrob si am ajuns la concluzia ca un maraton Messier este exrtem de fain , satisfacator si distractiv


Pana la ora 0.00, am observat 71 de obiecte, mai mult de jumatatea listei cu pauza de o ora intre 21:30 si 22:15

De la ora 0.00, maratonul a devenit mult mai lent, pentru ca trebuie asteptat ca obiectele Messier de "vara/toamna" sa apara!

De la ora 2:00 a devenit toul mai stresant, pentru ca a aparut un strat de nori mai mult transparent , dar si asa a fost nevoie sa astept un spot bun pt a putea observa obiectul urmator

Finalul a fost greu, deja a inceput sa se lumineze iar eu am asteptat ca ultimele obiecte sa se ridice deasupra paclei/cetii de la orizontul de dimineata fiind stresat de lumina de crepuscul tot mai prezenta.

Ultimul obiect, M55, la fel ca anul trecut mi-a dat de furca. I-am gasit locatia exacta dar nu sunt sigur daca l-am vazut sau nu macar cu vedere periferica, am impresia ca da, dar nu il pot raporta ca vazut sigur.

Am vazut toate obiectele cu vedere directa mai putin :

M74, vizibil cu vedere indirecta in crepusculul de seara

M72 si M73 cu vedere periferica in crepusculul de dimineata

M30 nu poate fi observat in cadrum maratonului de la latitudinea noastra



Astfel, am facut maratonul Messier 2023 cu :

108 obiecte din 109

53 de obiecte, prin Binoclu Lacerta Explorer 10x50 (defapt M44 si M45 se vad bine si cu ochiul liber)

55 de obiecte , prin telescop dobsonian de 8"















vineri, 10 martie 2023

Observatii Ianuarie-Februarie 2023

De cand fac observatii astronomice, nu imi aduc aminte de un ianuarie atat de innorat. Practic am reusit sa ies de 2 ori la stele, din care prima a fost extrem de fortat, in ceata si nori :) 

Februarie a fost mult mai bun decat ianuarie.  Am reusit sa fac 359 de observatii, prin care am vazut 158 de obiecte (unele biecte le-am observat de a lungul fiecarei sesiuni de observatii). Am avut si 3 sesiuni publice, 4 iesiri la cer negru cu colegii de la astroclubul Galaxis si cateva sesiuni din curte sau din padurea Ceala.

22  Ianuarie - Micro starparty - Tarnova 

....cam asa a inceput, dar la locatie a fost senin


Detalii aici: ''Audaces fortuna iuvat'' 22 Ianuarie 2023 (astroclubgalaxis.ro)


31 ianuarie - Sesiune de observatii din curte cu luneta Celestron 102/500 si bincolul Optomax 10x50




Februarie a fost mult mai bun decat ianuarie.  Am reusit sa fac 359 de observatii, prin care am vazut 158 de obiecte (unele biecte le-am observat de a lungul fiecarei sesiuni de observatii). 
Am avut si 3 sesiuni publice, 4 iesiri la cer negru cu colegii de la astroclubul Galaxis si cateva sesiuni din curte sau din padurea Ceala.

In perioada 1-8 februarie, cu Luna in faza mare, am facut cateva observatii din curte. In 1 februarie, am testat colimarea si in general telescopul de 8", dupa ce am spalat oglinzile acestuia. In mod interesant, telescopul dupa remontarea oglizilor a ramas aproape perfect colimat, fiind nevoie doar de mici adjustari.


Cam asa arata oglinda principala, dupa 3 ani de observatii in conditii vitrege, pa langa drumuri prafuite si  umezeala. Oricat de imposibil pare, oglinda nu a pierdut prea mult din performante, o mica pierdere de lumina am simtit in cazul nebuloaseleor...parca... Acuma oglinda a devenit ca noua :)



In 8 februarie, am organizat un "sidewalk" la Bottega, pt observarea cometei C2022 E3 ZTF




In 9 februarie, am iesit la cer negru alaturi de colegii de la astroclubul Galaxis



In 10 februarie am iesit impreuna cu Bogdan Cincea la Lipova. Am folosit telescopul de 8"



In 12 februarie, am participat cu Ionel Lupulesc, la o sesiune de observatii cu binoclul

Am iesit cu binoclul Omegon 20x80 si Carl Zeiss 8x30. Am ales un loc imediat la iesirea din oras, dar cu cer realtiv ok spre sud si sud-est. Am montat binoclul pe montura tip parghie binoculara construit in regim diy, si am trecut la observatii. Primul obiect a fost cometa C2022 E3 ZTF, care s-a vazut neasteptat de bine in binoclu (imagine asemanatoare ce am vazut in telescopul de 8" la cer bortle 3)

In continuare am observat (obiect/constelatie):
Roiurile deschise:
NGC752 and
M52 cas
NGC457 cas
M103 cas
NGC663 cas
M41 cma
NGC2345 cma
NC2362 cma
M44 cnc
M67 cnc
M48 hya
NGC2244 mon
M50 mon
NGC2264 mon
NGC2343 mon
NGC2236 mon
NGC1981 ori
NGC2169 ori
NGC1662 ori
M34 per
NGC957 per
NGC869/884 per
STOCK 2 per
NGC1342 per
M46 pup
M47 pup
NGC2423 pup
M93 pup
NGC1817 tau
NGC1807 tau
NGC1746 tau
NGC1647 tau

Roiul sferic M79 Lep

Galaxiile
M31 and
M32 and
M110 and
M77 cet
NGC2903 leo
M33 tri
M81 uma
M82 uma

Nebuloasele
M42 ori
M78 ori
M1 tau

Dublele Alcor-Mizar si M40

Planetele Jupiter, foarte bine vizibil in binoclu, inclusiv o banda pe disc si 4 sateliti, Marte, ca aspect sferic fara detalii si Uranus doar ca aspect stelar.

Din pacate, obiectivele binoclului au inceput sa se abureasca dupa aproximativ 2 ore de observatii, asa ca urmeaza sa ii confectionez niste parasolare sau poate chiar un sistem de incalzire pt obiective si oculare.
Binoclul Omegon 20x80 ma surprinde de fiecare data cand il scot la stele, e un instrument grab&go, care isi face treaba onorabil si ii poate oferi observatorului o sesiune de distractie pe cinste!

Inainte sa imi strang jucariile si sa ma duc spre casa, am mai aruncat o privire pe cer si cu binoclul Carl Zeiss 8x30, pe care il port in masina cam tot timpul. Am observat si cu acesta cometa, care se vede mult mai slab decat in 20x80, dar mai bine decat 20x80 din centrul orasului.

Cu CZ-ul de 8x30 am observat roiurile din Auriga ( M36-37-38 ), M45, Hyadele, Melotte 111, Melotte 20, Cr41, NGC2281 si NGC1893 tot din Auriga.


In 15 februarie, am iesit in padurea Ceala, cu binoclul 20x80



In 20 si 23 februarie, am iesit in curtea casei la cate o sesiune rapida, cu cele 2 lunete. De ambele dati, norii au stricat distractia pana la urma



In 21 februarie, am participat la un micro-starparty alaturi de dl. Mircea Pteancu. Detalii acelei iesiri aici


In 22 februarie, am observat conjunția Jupiter- Luna-Venus din curtea colegiului Csiky Gergely din Arad, unde incepând din 20 februarie, are loc ediția a V-a a Olimpiadei Naționale de Matematică pentru Școlile/Secțiile cu Predare în Limba Maghiară (clasele V–XII)
Am observat prin telescopul refractor, marca ‚Celestron’ 102/500, Luna și craterele de impact, lumina cenușie, benzile de furtună a planetei Jupiter cu cei 4 sateliti galileieni si faza de 87% a planetei Venus.





Luni, 27 februarie, am fost invitat la Liceul Special "Sfânta Maria" Arad să țin o prezentare despre astronomie intitulat “Călătorie prin univers”, în cadrul programului ”Școala altfel”
Copii au învățat despre stele, sistemul nostru solar și univers, au avut ocazia sa țină în mână o bucățică de meteorit, sa vadă cum funcționează un telescop, chiar să se și uite prin el. Entuziasmul lor merită orice! Mulțumesc pentru invitație!



luni, 2 ianuarie 2023

Observatii Decembrie 2022

In 03.12.2022 , am reusit sa fac o scurta sesiune de observatii in curtea casei, intrerupt de conditiile meteo nu prea favorabile...Observatiile le-am facut cu telescopul newtonian, pe montura dobson, marca Orion 305/1500mm





In 18.12.2022, am iesit cu telescopul dobsonian Omegon 203/1000mm, la iesirea din localitatea Lipova, cerul acolo fiind destul de bun, este acces auto si nu este prea departe de Arad. Din pacate a fost un pic de ceata, astfel am putut observa doar obiectele dinspre zenit, desi erau momente cand s-au vazut bine si obiectele dinspre orizont.


umezeala din aer, a inghetat atat pe telescop cat si pe masina



Obiectele observate:




In 20.12.2022, am prins un pic de senin, desi prognoza nu era buna, asa ca am iesit pe campul din padurea de la marginea orasului cu binoclul Omegon 20x80 pe trepied.



Ajuns acolo am constatat cu dezamagire, ca si acest loc folosit de noi devine inaccesibil, din cauza araturii, care face imposibil accesul auto , nefiind loc de "parcare" Pe drumul de acces , poate trece o masina, dar de 2 nu mai e loc. Noroc ca nu a venit nimieni pe acolo seara, asa ca am putut lasa masina in drum si sa imi scot jucariile, dar evenimente publice cu astroclubul nu vom mai putea tine acolo, cel putin nu pana in primavara...vedem, nu e chiar singurul loc

inainte puteam intra pe camp , pentru ca mai era un drum de acces care a disparut...


Am observat nebuloasele M1 M42 si M78 si roiurile deschise

M45
M35 si Ngc2158 in acelasi camp
CR89
M1
CR65
M36
M37
M38 si NGC1907 in aclasi camp. Foarte frumos!
NGC2244
NGC2252
CR97
CR104
CR107
Xmas Three Cluster
M45
Hyadele
NGC1647
NGC1662
NGC1893
NGC2169

Binoclul mare ma impresioneaza tot timpu si realizez din nou cat de mult imi place sa fac observatii cu el
As mai fi stat , dar norii m-au alungat catre casa

In 24.12.2022, cerul a fost perfect senin, dar nu am scos telescopul, am facut observatii doar cu cele doua binocluri 10x50, Optomax si Champion, tinute in mana. La sfarsitul sesiunii, am scos si luneta Celestron 102/500, ca sa vad cometa C/2020 V2 ZTF, care se afla foarte aproape de steaua polara. Prin ocularul de 7mm, la G=70X, cometa se vedea la limita vederii directe, ca un mic norisor palid aflat pe latura unui triunghi format din 3 stelute. 


cometa pe latura "triunghiului' amintit


In rest am observat cateva roiuri deschise ,  galaxia Andromeda si marea nebuloasa din Orion.



In 28.12.2022, am reusit sa gasesc planeta Jupiter pe timp de zi, prin binoclul Optomax 10x50,  undeva pe la ora 14.00, ghidandu-ma dupa Luna. Planetele Jupiter, Saturn se vad la fel de bine si ziua, doar ca sunt greu de gasit :)


Seara, am scos telescopul dobsonian de 12" in curte, si am observat:
 

Tot in 28 decembrie, am observat si prin binoclul Champion



Apoi au urmat cateva sesiuni ad0hoc cu binoclul Champion 10x50, Revue 8x40 si Optomax 10x50, observand M42, M45, M36-37-38, M35 si M34

Experiența Memorabilă de la Întâlnirea Anuală a Societății Astronomice Maghiare

Anul acesta am avut bucuria de a participa din nou la întâlnirea anuală a Societății Astronomice Maghiare (MCSE), care s-a desfășurat între ...