sâmbătă, 25 iunie 2022

Luna iunie - observatii/activitati

Luna iunie, a fost destul de activa din punct de vedere astronomic, desi este luna cu cele mai scurte nopti, in care lumina soarelui se poate vedea aproape toata noaptea spre orizontul nordic. Vremea buna a venit imediat dupa luna plina, astfel dupa a doua parte a lunii, mi-am intensificat activitatea de astronom amator. 




Am facut in total 370 de observatii (unele obiecte le-am vazut mai multe seri la rand), observand  in total 180 de obiecte:




In 1 iunie, am iesit in padurea Ceala, cu luneta Celestron 102/500

Luneta "Celestron" 102/500 pe montura "pipe"

Obiectele observate:


In 2 iunie, am continuat observatiile din curtea casei, tot cu luneta Celestron 102/500, cerul fiind noros cu pete de senin



In 11 si 18 iunie, am efectuat 2 sesiuni scurte, tot de acasa, cu aceasi luneta, aproximativ in aceleasi conditii meteo, adica nori razleti




In 19 iunie, am organizat o prezentare publica, pt a arata celor interesati "alinierea" aparenta a planetelor. Evenimentul a fost programat la ora 4.15AM, dar eu am ajuns pe campul de observatii din padurea Ceala, in jurul orei 2:45AM, cu telescopul newtonian pe montura dobson marca "Omegon" 203/1000. Astel am reusit sa fac si eu cateva observatii

Despre event, puteti citi mai multe aici



In 20 iunie, am participat cu dl Mircea Pteancu, la un starparty "Galaxis" , tot in padurea Ceala. Detalii despre acel eveniment aici


cu domnul Mircea Pteancu

Pregatiri...


Sunt un  mare fan si al observatiilor binoculare.
Cu ocazia observatiilor de la Ceala,  am reusit cu observarea lui M62 si M70 sa completez si lista Messier, observat prin binoclu, astfel am observat toata lista Messier atat prin telescop cat si prin binoclu. Binoclul 20x80 ma ajutat foarte mult, unele obiecte nu cred ca as fi reusit sa le observ cu binoclu mai mic (deocamdata, eventual cand ajung la cer negru). Oricum in continuare vreau sa elimin obiectele obervate cu 20x80 si sa le reobserv cu binocluri mai mici .


Obiectele Messier, observate prin binoclurile mele



21 iunie, cu ocazia solstitiului de vara, am organizat o sesiune de observatii astronomice prin telescop. Detalii aici

Multa lume la observatii


Vremea fiind in continuare buna, in 23 iunie, am iesit la o sesiune de observatii cu binoclul, in acelasi loc din padure. Am folosit binoclul Omegon 20x80 pe montura parghie binoculara si binoclul Champion 10x50. 




Obiectele observate 
cu Binoclu Omegon 20x80:




cu Binoclu Champion 10x50




In 24 iunie, am iesit la observatii la Grosii Noi, cer bortle 2. Merita parcurs cei aproximativ 70 de km intre Arad si Grosii Noi, calitatea cerului si spectacolul oferit sunt greu de egalat! Am folosit telescopul newtonian pe montura dobson, marca Omegon 203/1000 si ocularul zoom Baader Hyperion 8-24 si ocularul zoom Skywather 8-24mm dotat cu filtru UHC, pentru observarea nebuloaselor.  Am inceput observatiile inca pe crepuscul, la ora 23:00 inca era lumina, cu cateva stele duble si roiuri sferice, iar de la lasarea intuneicului pana la aproximativ ora 3, cand a inceput sa se lumineze spre Nord-Est. 

"Biroul meu mobil" la Grosii Noi


Obiectele observate prn telecopul  203/1000  in lista de mai jos:





prin binoclu champion 10x50



Pe timpul observatiilor, am vazut 5 meteori:
- 23:48 Boo - scurt si luminos ; 
- 0:00 Boo luminos; 
- 0:18 Lyr -slab dar lung; 
- 1:05 Del luminos si mediu  
- 1 mare spre mediu lagna Saturn

In drumul spre casa, m-am oprit sa observ din nou alinierea aparenta a planetelor; Mercur nu sa vazut, fiind int-un strat de nori


In 26 iunie, am facut observatii, de acasa, in principiu pentru testarea unui binoclu Optomax 10x50 achizitionat de forumul astronomy.ro, ca fiind defect, problema fiind ca unul din obiective era insurubat gresit  axa optica fiind astfel deplasata . Dupa desurubare, curatare si remontare, binoclul se comporta perfect colimat, imaginea fiind una chiar buna, chiar si in modul astro (desi prismele sunt mai mici decat la binoclul meu de astronomie 10x50)

Optomax 10x50

Binoclul Optomax 10x50 -stanga si Champion 10x50 -dreapta

Am observat deja a multa seara la rand statia spatiala chineza. Tiangong , este o stație spațială construită de China si orbitează între 340 și 450 km  deasupra Pamantului. Stația Spațială Tiangong va avea o masă cuprinsă între 80 și 100 t (180.000 și 220.000 lb), aproximativ o cincime din masa Stației Spațiale Internaționale și aproximativ dimensiunea stației spațiale Mir dezafectate , dar cu tehnologii mai avansate .


Obiectele observate cu noul binoclu 10x50




In 27 iunie, am facut observatii solare, observand petele solare catalogizate ca nr. 3040 si 3038, iar la lasarea intunericului, am observat cateva stele duble si dso, cu luneta Celestron 102/500, de pe terasa din fata casei, si cateva obiecte cu noul binoclu Optomax 10x50

Cu luneta:


Cu binoclu:


Pe timpul observatiilor, am vazut si un meteor/bolid, ce a strabatut cerul in lumina rosiatica, destul de repede intre constelatiile aquila si scoprionul. 

In 28 iunie, am facut observatii cu binoclul, impreuna cu niste prieteni, pe campul din padurea Ceala, unde le-am arata ce observatii astronomice faine se pot face si cu un binoclu. Am folosit binoclul Champion 10x50 al meu, si binoclul Nikon 8x40 al prietenilor mei.



Ultima zi de observatii astronomice, a fost in 29 iunie, cand am participat la a V editie a taberei de tineret reformat, tinut in localitatea Lipova. Am inceput cu a tine o prezentare despre stele, sistemul solar ,galaxii si diferite obiecte deep sky.



Dupa prezentare, am iesit cu totii la marginea orasului, unde am trecut la observatii prin telescopul de 203mm, sub calea lactee extrem de bine vizibila. Am observat impreuna cu participantii:


Pe langa observatiile publice, am mai observat, nebuloasele Veil Est si Vest, Nebuloasa America de nord si nebuloasa pelican, iar in constelatia Ophiochus am observat cateva duble si roiuri sferice.







Un comentariu:

  1. O luna foarte bogata in realizari, felicitari si spor in continuare la observatii !
    Mircea

    RăspundețiȘtergere

Experiența Memorabilă de la Întâlnirea Anuală a Societății Astronomice Maghiare

Anul acesta am avut bucuria de a participa din nou la întâlnirea anuală a Societății Astronomice Maghiare (MCSE), care s-a desfășurat între ...