În dimineața zilei de 22 septembrie, la ora 5:46 TLR, am observat cometa C/2025 A6 (Lemmon) cu telescopul Dobsonian de 8”.
Inițial, am încercat să o observ cu un binoclu Lacerta 10x50, dar, din cauza poluării luminoase din centrul Aradului — am măsurat 18,50 SQM — cometa nu s-a putut vedea nici măcar prin vedere periferică. Sunt convins că aceasta se poate observa ușor cu un binoclu, cu condiția să fie privită din afara orașelor, pe un cer cu mai puțină poluare luminoasă.
Prin telescop, cometa se vede foarte bine: nucleul este clar definit, iar coma este ovală, neuniformă și alungită/deformată. Spre est, prin vedere periferică, se poate intui existența cozii, care se extinde până aproape de două steluțe aflate la marginea câmpului vizual. Magnitudinea am estimat-o la aproximativ 7,5–8 mag.
Merită încercată de pe un cer întunecat, fie prin telescop, fie cu un binoclu mai mare; sunt convins că oferă detalii frumoase.
Rămâne de văzut cum va evolua cometa.
Desenul atașat este făcut rapid la ocular, redarea cozii fiind puțin exagerată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu