joi, 24 august 2023

astRomania 2023

Anul trecut am participat pentru prima dată în tabăra de astronomie "astRomania". Mi-a plăcut atât de mult încât abia am așteptat tabăra din acest an, care a avut loc în perioada 11-20 august. Am putut să mă alătur din 17 august în locația de lângă drumul Transalpina, Cabana Curmături, județul Alba.

Câmpul cu telescoapele montate și un bolid al curentului de meteori Perseide: fotografia aparține lui Ștefan Pop-Coț



Cabana este situată într-o poieniță cu vedere panoramică perfectă asupra cerului, într-un loc liniștit și cu peisaje de vis în Zona Curmături, pe Valea Mirajului, județul Alba, la altitudinea de 1240 m, la aproximativ 7 kilometri de Tău Bistra de pe drumul ce duce spre "Transalpina". Ceea ce face cabana și mai specială este faptul că mâncarea servită este produsă în gospodăria proprie, tradițională și diversificată, un aspect care se îmbină perfect cu pasiunile mele: astronomia și gastronomia.



Câmpul din fața cabanei oferă spațiu pentru telescoape, echipament și observatori, fiind o zonă cu puțină poluare luminoasă. Pe perioada taberei, puținele becuri din zonă sunt stinse.



Am plecat de acasă joi, undeva după-amiaza, și am ajuns la Cabana Curmături pe la ora 18. Încă în poartă, m-a întâmpinat Alin Tolea, cu care ne știam din postări, aprecieri și conversații pe rețelele sociale. Unul dintre aspectele minunate ale acestor tabere, este că îți oferă șansa să conectezi persoane reale cu pseudonime virtuale, să transformi "utilizatorii" în prieteni.

După ce m-am acomodat, mi-am luat camera, am luat cina și am socializat puțin cu persoanele din spatele utilizatorilor de pe internet, soarele a început să coboare spre orizontul vestic. Acest lucru însemna că în curând pe cer se vor aprinde luminițele care reprezintă bucuria și pasiunea noastră comună, așa că am pregătit telescopul pentru aclimatizare. Telescopul meu de 8" părea mic printre giganticii taberei: Gargantua, Colosul (uneori cu i) , Balaurul și alte telescoape cu diametre de 10"+. Cu toate acestea, un telescop bun este acela pe care îl utilizezi și prin care reușești să vezi aproape tot ceea ce îți poate arăta instrumentul respectiv. În cazul telescopului meu de 8", asta înseamnă peste 2500 de obiecte observate cu ajutorul său...și încă nu m-am plictisit!

micuțul 8". Un newtonian cu oglinda de 203mm si o focala de 1000mm. Totul pe o montura dobson construit de mine.




În prima seară, m-am simțit ca un copil într-un magazin de jucării. Am privit prin diferite telescoape cu diverse filtre tot ce era mai spectaculos. Am rămas impresionat de imaginile nebuloaselor Veil, Crescent, Dumbbell, Omega, Eagle și Ring, mai ales cu ajutorul filtrului OIII. Imaginea roiului sferic M13 din constelația Hercule este pur și simplu uluitoare prin ocularul telescopului cu diametru de 20" "Gargantua".

În aceeași seară, am reușit să observ din nou planeta Pluto, care se afla în apropiere de un asterism în formă de triunghi. Acesta era aproape de limita de magnitudine a telescopului meu de 8", însă totuși am putut să o vedem, uneori cu vedere directă, alteori cu vedere periferică...


Pluto, având o magnitudine de 14,4, a putut fi observat în câmpul vizual. Identificarea sa a fost ușoară datorită prezenței unui asterism în formă de triunghi.


În serile următoare, am încercat să observ obiecte mai dificile la care aveam acces mai puțin în zone cu cer mai puțin întunecat, dar am continuat și să revăd obiectele spectaculoase. Împreună cu Cristi Grigore, am abordat o listă de nebuloase planetare, unele dintre ele foarte spectaculoase, iar altele apăreau doar ca niște stele palide, ușor defocalizate în comparație cu stelele din jur.

Nopțile nu au fost prea lungi, sesiunile de observații fiind întrerupte de nori care treceau, de obicei, după ora 2 dimineața. După aceasta, ne-am dedicat altor activități de socializare, inclusiv cântat, deoarece în tabără se găseau chitare și chiar un set de tobe.

Ziua trecea destul de repede, cu momente de odihnă, citit în hamac, unii s-au distrat cu arcul, alții au ales să meargă la plimbări cu bicicleta sau în excursii, iar alții s-au bucurat de povești în timp ce savurau un pahar de vin sau au adormit din nou pentru un somn odihnitor. Unii dintre participanți au verificat și reglat colimarea telescopului sau au curățat ocularele. De asemenea, am avut ocazia să observăm planeta Venus, cu o iluminare de doar 1,8%, aflată la doar câteva grade de steaua noastră și am privit chiar și Soarele prin luneta solară Lunt, în spectrul H-alpha, observând protuberanțe și detalii pe discul solar cu adevărat spectaculoase.
alături de "Gargantua" telescopul de 508mm a lui Andrei Ionescu

Selfie cu vaca 

ne uităm la planeta Venus

telescopul solar Lunt



În cele trei nopți de observații, am avut privilegiul să contempletez următoarele obiecte, dintre care unele au fost observate repetitiv pe parcursul tuturor seriilor:

Asterismele Kemble's cascade si M73

Stelele duble:
Epsilon Lyra,Albireo,Nu Sco,Beta sco,Eta cas,Delta Cep,Epsilon Lyr,Alcor-Mizar,M40

Galaxiile:
NGC6822,M31,M32,M110,M51,NGC5195,M81,M82,M33,M101,NGC6207,NGC404,IC342, NGC6946,M102

Nebuloasele
M8,M20,M17,M16,NGC604,NGC6888,NGC6992,NGC6960,NGC7000,IC5070,M18,NGC7635,SH2-155,NGC7023,NGC6979

Nebuloasele planetare:
M57,M27,NGC6818,NGC7009,M76,NGC1502,NGC40 ,NGC6741,NGC6778,NGC6781,NGC7662,NGC7354,Minkowski 1-80,NGC7293,BD+30 3639,NGC6894,NGC7026,NGC7048,IC5117,IC1295,NGC7207

Roiurile deschise:
M11,M21,M23,M24,M25,M26,NGC869/884,STOCK2,NGC7789,M52,M103,NGC663,M34,NGC1501,NGC188,NGC7261,NGC7380,M39,NGC7082,NGC457,M45,NGC7243,NGC752,NGC2281,NGC1528,NGC1582,M36,M37,M38,Basel 1,NGC6704,NGC6683,NGC6604,CR399,NGC6802,NGC6664

Roiurile sferice:
M56,M22,M28,M54,M70,M69,M55,M4 ,M80,M107,M92,M10,M12,M14,M5,M13,M15,M72,M2,M62,M30,NGC6712,NGC7006,M71

Sistemul solar: 
Pluto, Saturn,Neptun,Jupiter,Uranus,Venus, Soarele si trenuletul Starlink 98 (G6-10), Perseidele


Asta este, timpul a trecut foarte rapid și abia aștept anul viitor să mă întorc printre acești oameni minunați, alături de telescoapele lor. Așa cum îmi place să spun, #AvemCelMaiFainHobby.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Săptămâna Verde, 22-26 aprilie 2024

În săptămâna 22-26 aprilie 2024 , mai multe școli au desfășurat programul școlar „ Săptămâna Verde ”. Cu această ocazie, în fiecare zi, am f...