miercuri, 8 aprilie 2026

Observații din 7 aprilie: zeci de galaxii, roiuri, stele duble, microsatelit radio și Sirius B

În sfârșit, cer fără Lună, fără nori, pâclă și alte impurități care mă țineau departe de observațiile prin telescop. În seara zilei de 7 aprilie, am așteptat ca ultimii nori să se retragă spre sud, lăsând loc constelațiilor Leo, Virgo și Coma – zona cu cele mai multe galaxii. Este regiunea cerului care „privește” cumva în afara galaxiei noastre, nefiind obstrucționată de praf stelar, nebulozități și alte minuni, oferind o vedere directă asupra miilor de galaxii observabile în univers. Galaxii pe care îmi doresc să le observ într-un număr cât mai mare, evident în limita echipamentului folosit.

Locația este bunișoară, fiind la aproximativ 18 km de oraș, dar spre oraș se vede totuși dezastrul numit poluare luminoasă.






Am ajuns la locație în jurul orei 22:00 și am început prin „încălzire” (adică perioada în care telescopul se aclimatizează, respectiv se răcește), pe obiecte de pe cerul vestic, bine observabile iarna. După ce telescopul s-a aclimatizat, iar stelele duble precum Algieba, Castor, Porrima sau Cor Caroli au arătat decent, mi-am spus să încerc, cât timp mai este relativ sus, Sirius. Steaua nu prezenta o scintilație la fel de mare ca în alte seri, așa că șansele păreau totuși reale. Și ce să vezi: lângă Sirius, lipit de stea, se vedea clar că mai este ceva. Nu era separat printr-un spațiu negru, dar era rezolvat categoric ca un „8”, unde steaua mare avea un fel de „coș” pe coaste :) Această formă s-a menținut atât în focal, cât și extra- și intrafocal, deci este clar că ceea ce am văzut a fost Sirius B. Poziția se confirma și în aplicația SkySafari. Dacă steaua ar fi fost mai sus pe cer, probabil s-ar fi rezolvat cu spațiu negru, dar e bine și așa. În ultimii ani am observat Sirius B de 3–4 ori, deci nu este un obiect observat frecvent cu succes.

Sirius B, în schița mea rapidă (sus) și în SkySafari(jos) , cu imaginea întoarsă ca în ocular.







O altă reușită a fost captarea semnalului radio de pe satelitul T.MicroSat-1, care emite pe 401.025 MHz o părticică din „Oda Bucuriei” de Beethoven. Antena stației mele nu este potrivită pentru semnale atât de slabe, dar, cu toate acestea, se putea auzi printre zgomotul alb un fragment din melodie, deci recepție reușită.

Fragment din „Oda Bucuriei” de L. W. Beethoven, auzibil prin zgomotul de fond. Recepție realizată cu stația Baofeng UV-5R







Cu aceste două capturi (Sirius B și „Oda Bucuriei” din spațiu), mă puteam declara super mulțumit. După centralizarea observațiilor acasă, am realizat că am reușit să adaug 7 galaxii noi, adică neobservate până acum. Am peste 16.000 de „priviri” prin telescop, dar, în practică, revăd aceleași aproximativ 3000 de obiecte. Astfel, unul dintre scopurile sesiunilor de observații a devenit observarea a cât mai multor obiecte noi. Începe să se concretizeze scopul meu de a vedea tot ce se poate observa din emisfera nordică cu un telescop de 8 inchi.




La sesiunea de observații de la Șiria, la aproximativ 18 km de Arad, pe un cer cu SQM măsurat la 20,95 la zenit și o temperatură a aerului de 4°C, timp petrecut la locație aprox 2.5h folosind telescopul Dobsonian 203/1000 și, în principal, ocularul Explore Scientific de 11 mm (82°), am observat:


Planete (1): Jupiter

Stele duble (7): Castor (Gem), Algieba (Leo), Sirius B (CMa), HR4877 (Vir), Porrima (Vir), Albireo (Cyg), Cor Caroli (CVn)

Roiuri deschise (6): M35 (Gem), NGC2158 (Gem), M36 (Aur), M37 (Aur), M38 (Aur), NGC1907 (Aur)

Roiuri sferice (5): NGC2419 (Lyn), M13 (Her), M92 (Her), M68 (Hya), M5 (Ser), M3 (CVn)

Nebuloase planetare (2): Eskimo Nebula (Gem), M57 (Lyr)

Rămășițe de supernovă (1): M1 (Tau)

Galaxii (58): NGC2903 (Leo), NGC2916 (Leo), NGC3593 (Leo), M65 (Leo), M66 (Leo), NGC3628 (Leo), NGC3547 (Leo), NGC3077 (UMa), M96 (Leo), M95 (Leo), NGC3384 (Leo), NGC3389 (Leo), M105 (Leo), M84 (Vir), M86 (Vir), NGC4388 (Vir), NGC4387 (Vir), NGC4402 (Vir), NGC4425 (Vir), NGC4438 (Vir), NGC4435 (Vir), NGC4443 (Vir), NGC4458 (Vir), NGC4473 (Vir), NGC4477 (Vir), NGC4479 (Com), NGC5195 (UMa), M51 (UMa), M98 (Com), M99 (Com), NGC4262 (Com), M100 (Com), NGC4312 (Com), NGC4459 (Com), NGC4474 (Com), M88 (Vir), M91 (Vir), NGC4571 (Com), M90 (Vir), NGC4531 (Vir), M89 (Vir), NGC4551 (Vir), NGC4550 (Vir), M58 (Vir), NGC4564 (Vir), NGC4568 (Vir), NGC4567 (Vir), NGC4606 (Vir), M59 (Vir), NGC4667 (Vir), M60 (Vir), NGC4647 (Vir), M104 (Vir), NGC4742 (Vir), NGC4760 (Vir), NGC4781 (Vir), NGC4770 (Vir), NGC4776 (Vir), NGC4773 (Vir), NGC4699 (Vir)








Observații din 7 aprilie: zeci de galaxii, roiuri, stele duble, microsatelit radio și Sirius B

În sfârșit, cer fără Lună, fără nori, pâclă și alte impurități care mă țineau departe de observațiile prin telescop. În seara zilei de 7 apr...